Biserica nu e doar o organizaţie creată de oameni – ea este Trupul lui Hristos. În mod uimitor, aşa cum despre Hristos se spune că este plinătatea dumnezeirii, Biserica este descrisă ca fiind plinătatea lui Hristos.
„El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi” (Efeseni 1:22-23)
„Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri” (Coloseni 2:9-10)
Dragostea pentru familia lui Dumnezeu aduce cu sine o dedicare evidentă a inimii şi a vieţii noastre faţă de lucrurile pe care Dumnezeu şi le doreşte pentru familia Sa.
„Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.” (Faptele Apostolilor 2:42)
Această dedicare unul faţă de altul ar trebui să fie pusă în practică în câteva moduri importante:
- Înţelegem că, în cadrul familiei noastre spirituale, darurile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit ca indivizi trebuie folosite în a ne sluji unul pe celălalt.
„Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora” (Romani 12:4-5)
- Să iubim familia lui Dumnezeu înseamnă şi să ne arătăm dragostea ajutându-ne unul pe altul să punem în practică învăţătura biblică legată de relaţiile de tipul „unii/pe alţii”.
„Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”” (Ioan 13:34-35)
„Luaţi seama, dar, fraţilor, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel Viu. Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, câtă vreme se zice: “astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului” (Evrei 3:12-13)
- Primii ucenici se întâlneau în fiecare zi (Faptele Apostolilor 2,46) şi, chiar dacă împrejurările moderne nu mai favorizează acest lucru, prezenţa noastră la întâlnirile obişnuite de duminică şi de la mijlocul săptămânii reprezintă o parte vitală în ceea ce priveşte dedicarea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi.
„Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie” (Evrei 10:24-25)
- Ucenicii trebuie să se ajute unii pe alţii să pună în practică toate învăţăturile lui Hristos.
„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin” (Matei 28:19-20)
- O atitudine supusă în relaţiile dintre noi reprezintă un element necesar pentru creşterea noastră spirituală şi arată de asemenea supunerea noastră faţă de Hristos.
„Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos” (Efeseni 5:21)
- Urmarea exemplului şi îndrumării altora este o dovadă în plus a unei astfel de atitudini supuse, fapt ce asigură şi unitatea noastră ca şi familie.
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!” (Evrei 13:7)
„Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi-le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci aşa ceva nu v-ar fi de niciun folos” (Evrei 13:17)
- Din moment ce suntem doar nişte administratori ai banilor pe care Dumnezeu ni-i oferă, suntem dedicaţi în a dărul din aceştia într-un mod care să-I aducă Lui glorie, potrivit Bibliei.
„Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.” (Faptele Apostolilor 4:32)
„Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.” (Galateni 6:10)
- A face bine înseamnă, printre altele, şi să-i ajutăm pe cei cu nevoi speciale.
„Isus i-a auzit şi le-a zis: “Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9:12)
„Faceţi dreptate celui slab şi orfanului, daţi dreptate nenorocitului şi săracului” (Psalm 82:3)
„Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27)